Amânarea aplicării pedepsei este o instituție introdusă de Noul Cod penal și este, în general o instituție mai puțin cunoscută publicului larg, și uneori chiar și practicienilor dreptului, decât suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Deși nu se bucură de aceeași notorietate ca suspendarea sub supraveghere, de la intrarea în vigoare a Noului Cod penal, se conturează o practică relativ constantă la unele instanțe de judecată în sensul de a dispune amânarea aplicării pedepsei pentru infracțiuni cu un grad de pericol social mai redus, cum ar fi infracțiunile rutiere (conducerea sub influența alcoolului, conducerea fără permis sau cu permisul suspendat, refuzul sau sustragerea de la recoltarea probelor biologice) sau pentru infracțiunile săvârșite din culpă.
Amânarea aplicării pedepsei reprezintă una dintre modalitățile de executare a pedepsei, alături de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei și este reglementată în art. 83-90 Cod penal.
Așa cum arată și denumirea, amânarea aplicării pedepsei constă în stabilirea unei pedepse în sarcina inculpatului de către instanța de judecată, fie că vorbim de pedeapsa închisorii, fie de amenda penală, urmată de amânarea aplicării acelei pedepse pentru o anumită perioadă de timp.
Pentru a putea fi dispusă de către instanță, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:
Pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracțiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani;
Infractorul să nu fi fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepția faptelor dezincriminate și a infracțiunilor amnistiate, precum și a faptelor pentru care a intervenit reabilitarea sau s-a împlinit termenul de reabilitare;
Infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității;
Amânarea aplicării pedepsei este lăsată la aprecierea judecătorului cauzei, care va evalua persoana infractorului, conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și posibilitățile sale de îndreptare, și va considera că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
Amânarea aplicării pedepsei NU se poate dispune dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este de 7 ani sau mai mare, sau dacă persoana trimisă în judecată s-a sustras de la urmărirea penală ori de la judecată sau a încercat zădărnicirea adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere a autorului sau a participanților.
În concret, persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu va executa pedeapsa stabilită în sarcina sa, indiferent că vorbim de pedeapsa închisorii sau a amenzii penale, însă timp de doi ani de la rămânerea definitivă a hotărârii instanței va trebui să nu mai săvârșească alte fapte penale și să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 85 alin. (1) C. pen. Suplimentar, dacă instanța consideră de cuviință, poate dispune ca inculpatul să respecte una sau mai multe dintre obligațiile prevăzute la art. 82 alin.(2) C. pen., printre care: obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, obligația de a urma un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională sau obligația de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanță timp de 2 ani.
Este important de reținut că în cazul infracțiunilor rutiere, spre deosebire de suspendarea sub supraveghere care duce la anularea permisului de conducere, în cazul amânării, instanța de judecată este cea care apreciază interzice sau nu conducerea unor vehicule pe perioada terenului de supraveghere de 2 ani, existând posibilitatea ca șoferul inculpat să își păstreze permisul de conducere, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei și de conduita sa personală.
O atenție deosebită trebuie acordată conduitei persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, conduitei pe care aceasta o manifestă ulterior, pe parcursul perioadei de 2 ani, timp în care aceasta nu trebuie să mai săvârșească alte fapte penale și să respecte măsurile de supraveghere și obligațiile ce i-au fost impuse. În caz contrar, săvârșirea unei noi fapte penale cu intenție sau intenție depășită atrage de drept și obligatoriu revocarea amânării aplicării pedepsei și executarea pedepsei, pe lângă pedeapsa pentru cea de-a doua infracțiune. În cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, rămâne la latitudinea instanței dacă menține amânarea sau o revocă. Similar, nerespectarea, cu rea-credință a măsurilor de siguranță și neexecutarea obligațiilor impuse, atrage revocarea amânării aplicării pedepsei și executarea.
Deși în prezent nu putem vorbi despre o practică constantă cu caracter general în ceea ce privește amânarea aplicării pedepsei, instanțele care se orientează către această modalitate de executare a pedepsei, o dispun, de regulă pentru pedeapsa cu închisoarea, însă Codul penal nu exclude posibilitatea ca amânarea aplicării pedepsei să fie dispusă și pentru pedeapsa amenzii penale.
În cele ce urmează, vă prezentăm pe scurt o situație în care instanța de judecată a dispus amânarea aplicării pedepsei pentru pedeapsa amenzii penale, stabilite pentru o infracțiune de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de art. 336 C. pen. și în care nu a interzis inculpatului dreptul de a conduce pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, acesta păstrându-și permisul de conducere.
În baza art. 336 alin. (1) C. pen., prima instanță a condamnat pe inculpat la 10.000 lei amendă penală, reprezentând 200 de zile amendă, stabilită conform dispozițiilor art. 61 alin. (4) lit. c) C. pen. În baza art. 83 C. pen. a amânat aplicarea pedepsei de 10.000 lei pe un termen de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii și l –a obligat pe inculpat să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 85 alin.(1) lit. a)-e) C. pen.
Prin actul de sesizarea instanței s-a reținut că la data de 6.05.2017, în jurul orei 22:00, în timp ce conducea un autobuz pe raza Comunei Țițești, din jud. Argeș, pe DN 73 la km 17 + 800m, în timp ce efectua un viraj la stânga a pierdut controlul direcției de deplasare, răsturnându-se în șanțul lateral din partea dreaptă a sensului de deplasare, fără a exista victime. Fiind testat cu aparatul etilotest de către organele de poliție ajunse la fața locului, la ora 22:47, a rezultat că inculpatul avea o alcoolemie de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În aceste condiții, inculpatul a fost condus la o unitate spitalicească unde i-au fost recoltate două probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. A rezultat că la primă probă, recoltată la ora 23:15, inculpatul prezenta o alcoolemie de 2,20 g‰ alcool pur în sânge, iar la cea de-a doua probă, recoltată la ora 00:15, o alcoolemie de 2,00 g‰ alcool pur în sânge.
Totodată, în cauză a fost întocmit un Raport de expertiză medico-legală privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei, prin care s-a concluzionat că estimarea retroactivă a alcoolemiei nu se efectuează întrucât, în condițiile din cauză, nu este de natură a oferi date de susținute științific.
Pentru a hotărî în acest sens prima instanță a reținut că:
„Apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 396 alin.(2) C. pr. pen., în sensul că fapta dedusă judecății există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța reține că în cauză urmează a opera răspunderea penală a inculpatului față de infracțiunea comisă.
Având în vedere cele expuse și luând în considerare că pedeapsa este o măsură de constrângere, dar și un mijloc de reeducare, iar scopul pedepsei îl constituie prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, instanța va proceda la stabilirea unei pedepse pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, cu observarea criteriilor de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv gravitatea infracțiunii și periculozitatea infractorului evaluate după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivel de educație, vârstă, starea de sănătate, situația familială și socială. (…)
În concret, se reține și faptul că, în fața instanței de judecată, inculpatul a manifestat o atitudine de regret vădit față de consecințele faptei.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de stabilire a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancțiunii, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.
De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite, în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl reprezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.
Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.
Sub aspectul individualizării pedepsei, în speță, trebuie efectuată o justă adecvare a cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 74 C. pen., ținându-se cont de gradul de pericol social al faptei comise, agravat de circumstanțele reale ale săvârșirii ei, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, așa cum rezultă din fișa de cazier, conduita după săvârșirea faptei, vârsta, situația familială și socială.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, întotdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a acestuia.
Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în C. pen. român.
În lumina criteriilor prevăzute de art. 74 C. pen., gravitatea concretă a unei activități infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei și celui ce a săvârșit-o.
Evaluând toate circumstanțele in rem și in personam, instanța va stabili o pedeapsă cu amendă penală în cuantum de 10.000 lei, reprezentând 200 de zile amendă, iar ca modalitate de executare se va opta pentru amânarea aplicării pedepsei.”
(Extras din Sentința penală nr. 32/2019 pronunțată de Judecătoria Câmpulung, rămasă definitivă prin neapelare.)

Autor: Avocat Bogdan Chifor