În cazul în care părinții căsătoriți se hotărăsc să divorțeze, ei trebuie să se pună de acord și cu privire la modul de exercitare a autorității părintești, la locuința copilului, la dreptul de vizitare al părintelui nerezident, precum și cu privire la contribuția fiecărui părinte la cheltuielile ce creștere a copiilor minori. Aceste aspecte vor trebui soluționate chiar și în situația în care părinții nu au fost căsătoriți, însă din relația lor a rezultat un copil.

Autoritatea părintească reprezintă toate drepturile și obligațiile pe care părinții le au cu privire la minor și ca regulă se exercită în comun de către ambii părinți, cu excepția unor situații expres și limitativ prevăzute de lege când unul din părinți reprezintă un veritabil pericol pentru creșterea și educarea copiilor minori sau sunt în imposibilitatea de a-și exercita autoritatea părintească, caz în care aceasta va fi exercitată exclusiv de unul din părinți.

Pot exista și situații în care, fără a fi cazul de autoritate părintească exclusivă, din diverse motive unul dintre părinții refuză să își exprime consimțământul pentru anumite acte privitoare la minor, cum ar fi acordul ca minorul să părăsească țara pentru vacanțe sau pentru înscrierea lui la școală sau la programe extrașcolare.

În această situație, la solicitarea părintelui interesat, dacă va considera că este în interesul superior al minorului, instanța va putea suplini consimțământul părintelui absent, punctual, în funcție de nevoie efectivă a minorului.

Odată stabilit exercițiul autorității părintești, urmează să se determine una va locui efectiv copilul minor, acesta fiind cel mai sensibil aspect al încredințării minorului. Dacă părinții nu se înțeleg, instanța va stabili locuința copilului minor la unul dintre părinți, urmând ca celălalt părinte să obțină dreptul de a avea legături personale cu minorul, așa numitul program de vizitare. Este important de reținut că în procesele privitoare la copii minori se va efectua în mod obligatoriu o anchetă psiho-socială la locuințele ambilor părinți.

Este important de reținut că, de regulă, părintele care solicită custodia minorului NU cere și un program de vizitare în favoarea celuilalt părinte, caz în care este necesar ca acesta din urmă să solicite printr-o cerere proprie, denumită reconvențională, să se stabilească în favoarea sa un program de vizitare.

Programul de vizitare stabilit în favoarea părintelui care nu va locui cu copilul variază în funcție de vârsta acestuia și nevoile sale de dezvoltare, de programul școlar, însă se va avea în vedere și părerea copilului dacă acesta are peste 10 ani. De asemenea, părintele nerezident va putea fi obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului în cuantum de până la un sfert din venit său net lunar.

Dacă vă găsiți în această situație și nu știți cum să procedați, vă oferim consultanță juridică și reprezentare în cursul procesului de încredințare a minorului.